Singur din nou...

Fug pe strazile intunecate ale orasului... A devenit mai sinistru decat a fost acum cateva luni, cand doar am trecut prin el. Pe atunci tot in fuga eram, cautand doar sa scap... Dar parca atunci nu era ca acum... Acum, parca mi-e greu sa merg, parca nu mai pot fugi... Oare d-asta incetinesc? Simt cum chiar nu mai pot fugi, asa ca incetinesc pasii, pana cand intr-un final merg... Crucea de la gat a iesit de sub bluza si se poate vedea. Inca straluceste spre bucuria mea... Sabia a ramas in teaca, iar teaca a ramas agatata de cureaua blugilor negri mulati... Pentru o clipa parca uitasem pana si ce purtam... Dar asta a fost pana sa realizez ca nu eram singur pe strazile acestea...

Mi-am sters sangele de la gura, crucea de la gatul lui m-a curpins total. Lumina puternic, o lumina ce-mi taia respiratia dincolo de puterea mea de auto-control. Cunosteam lumina, candva apartinuta si mie, o lumina pura.
-Ai fost...esti..simteam un trmur in tot corpul cu groaza, stiam..

I-am auzit vocea, instinctiv punand mana pe cruce si bagand-o ininteriorul tricoului negru, acoperit de haina lunga de piele. Dar apoi i-am inteles si vorbele... Ce sunt? Ce am fost? Ma apropii de ea, tinand mana stanga pe sabie, pregatit in caz ca va vrea sa ma atace. O privesc in ochi, dar ochii aceia negrii nu sunt ai unei fiinte umane.
- Ce am fost? Ce sunt? Probabil ca nimic mai bun decat ceea ce esti tu!
Ii arunc o privire rece, in speranta ca o pot intimida pentru a primi si raspunsurile dorite.

Mi-am simtit cor[ul greu, expunerea la lumina aceea m-a facut in totdeauna vulnerabila, am simtit cum aerul se misca in spatele meu, nu stiu cand am ajuns sa ma sustin de bratul lui. Imi era rau
-Ai fost inger..

Ochii mei s-au marit singuri si atunci m-am departat de ea, luandu-mi mana de pe sabie, tinandu-mi acuma ambele maini in jurul corpului. Am fost inger... Da, am fost! De aceea am crucea aceasta, pentru a pastra oarecum legatura cu lumea pe care am lasat-o in urma... Dar cum poate ea sa vada ca am fost inger? Ca sunt inger!
- Daca tu stii asta... Inseamna ca nu esti om... Ce esti tu?

Cand s-a indepartat unica mea sustinere a dispartu si-am simtit imediat asfaltul sub genunchi si mana intinsa spre el.
-Ce sunt? Am fost inger, acum sunt vampir peste un timp voi fi demon, m-am simtit pierduta cand tusea innecacioasa si-a facut aparitia.

- Ai fost inger si acum esti vampir? Imi pare rau, dar nu se poate... Odata inger, inger ramai... Doar daca... Nu decazi, pentru a deveni un demon...
De ce ii spun eu asta? Pare a sti destule despre lumea mea incat sa isi dea seama ca nu o cred... Un vampir... Nu am intalnit niciodata unul, dar... De cat timp cutreier lumea oamenilor, sunt intr-o fuga continua... Poate ca acest vampir va fi prilejul meu de relaxare. Cel putin pentru o vreme.

Am zambit
-Nu stii chiar totul despre lumea ingerilor nu baietas? Am incercat sa-mi pastrez calmul, desii imaginea era fugitica am simtit tot corpul prabusindu-se pe asfalt
"Se pare ca nu mai tine cu suptul propiului sange"

Vazand-o cum cade, am ramas socat... Am ajuns imediat langa ea si am prins-o in brate.
- Iar tu nu te ingrijesti prea tare, nu?
Ce are oare? Ii e foame si d-asta e asa vlaguita? Sau poate ca e din vina mea... E bizar, fiindca... Tot simt nevoia de a o tine si mai strans in brate...

Am ridicat cu greu mana aratandu-i urmele de colti din jurul venei.
-E simngurul mod in care nu-i atac pe ceilalti...am oftat incercand sa-mi pun mana pe abdomn desii n-am reusit, aceasta a cazut pe langa, eram obosita..

Am privit-o foarte urat. De ce i-ar pasa asa mult de ceilalti?
- N-ar trebui sa te preocupe asa mult siguranta celorlalti! Nici mie nu-mi mai pasa asa mult de ei de cand sunt aici...
Am simtit o durere in piept spunand aceste cuvinte. Crucea ma arde, de fiecare data cand devin mai rau... Dar, asta inseamna ca sunt obligat sa mint? Dar nu mint, ajutand-o pe ea...
- Esti un vampir. Deci, ai auto-control! Ai putea... Sa bei sangele... Meu?

Am ridicat un deget chinuindu-ma sa i-l asez pe buze.
-Nu, nimeni nu merita asta, as putea sa fur cateva doze de la spital, dar nu-s prea multi donatori si-s multi anemici.

Am luat-o de mana, pentru a-i lua degetul de la gura. Nu realizasem, dar deja eram pe jos, rezemat de un perete, in timp ce o tineam in brate. Oare, de cat timp stateam asa?
- Poate ca nimeni nu merita asta... Dar nici tu nu meriti sa mori... Asa ca... Te rog, daca poti, ia din sangele meu!
Am privit-o atent. De data aceasta, privirea mea era mai calda... Oare de ce?

-Refuz..prefer..prefer sa ma joc cu efectul placebo, eu nu sunt asa importanta..nu mai sunt...

Am luat-o de barbie, ridicandu-i privirea pentru a o intalni pe a mea. Am zambit cand ne-am privit.
- Esti importanta... Nu te pot forta sa te hranesti, dar te pot ruga s-o faci... Pentru mine!
Privirea mea s-a schimbat complet... Acuma chiar ma rog de ea sa bea sange! Si asta se poate citi in ochii mei.

-Foarte bine, m-am rasucit cu un oftat profund
-Dar nu va fi un obicei, m-am aplecat pe el simtind cum trupul lui se lipeste de al meu. Am ridicat cu greu mana pana la gatul lui si i l-am indepartat de umar intorcandu-i-l in directia opusa mie. M-am apelcat deasupra lui tot mai mult. Respirand pe pielea lui. Imi era teama de asta
-O sa te doara... incet am simtit cum coltii aluneca foarte putin in pielea lui.

Simt o ameteala...
- Nu doare asa rau... Fiindca, o fac pentru tine...
Ameteala devine tot mai puternica... Dar de ce? De-abea daca mi-a luat ceva din sange...
- Daca e sa lesin... Ah... Nici macar casa n-am... Du-ma undeva sa dorm doar... Te rog...
Simt cum ameteala devine tot mai puternica... Probabil d-asta am si rugat-o acel lucru... Sper ca macar sa-mi gaseasca o strada mai calduroasa!

M-am indepartat si am pus degetele pe rana apasandu-le in asa fel incat sa se inchida. M-am ridicat si l-am ridicat si pe el. Eram in stare sa merg dar nu stiu daca sa il si car pe el.
-Poti merge?

- Da... Pot...
Pot merge si fara ea... Sigur pot fara sa ma sprijin de ea... Dar nu vreau sa-i dau drumul... Mana mea dreapta e pe soldul ei, iar capul meu sta pe umarul ei, dar nu ma las greu pe ea... Vreau doar sa stau langa ea...
- Apropo... Pe mine ma cheama Shujin! Pe tine cum te cheama?

-Liz, am continuat sa merg, unde vrei sa mergem scumpule? am continuat sa merg incet o data cu el

- Nu am casa... Si nici n-am mai dormit de multa vreme...
E ciudat cum am supravietuit atata timp... Doar am fugit, furand haine, oricand apucam, dormind odata la cateva zile... Dar, de multe ori fugeam fara rost. Fiindca nu simtea nicio amenintare. Poate ca acuma ar fi timpul sa nu mai fug...
- Ultimele luni am tot fost pe fuga... Dar, poate ca... Acum, ca te-am cunoscut pe tine... Nu voi mai fugi!

-Daca e ceva romance sau icnerci sa mi-o tragi tine-ti mainile mai departe de mine.

BIG: M-am indepartat de baiat, nu foarte mult, eram la nivelul genunchilor lui, dupa ce l-am lasat pe pat.

Simt moalele patului pe care stau si nu-mi vine sa cred... Sunt intr-un pat! Capul meu e trantit pe pat, in timp ce ma ghemuiesc usor ca un copil caruia ii e frica.
- Liz... Multumesc...

-Sper ca nu vrei sa te si invelesc ca pe un copil mic, am chicotit privindu-l in ochi, ii simteam genunghi pe genunchi mei.

Mi-am deschis ochii putin pentru a o privi... Am zambit cand am vazut-o, apoi i-am inchis...
- Nu... Mi-e bine... N-am mai dormit intr-un pat de... Niciodata, cred!